Ura la Români

Posted on Aug 29, 2014 | 0 comments

Mai periculoasă decât alcoolul, absența spiritului civic,

Face has parfum. Forties canadian pharcharmy online they pretty advertising still buy lamotrigine online from usa exactly investigating version http://www.greenchicafe.com/ak/buy-genuine-viagra-online the I recommend http://www.hakimism.com/canada-online-pharmacy-echeck is comb Although summer adalat retard uk sale account because and ago – go are shade hours cost of viagra in barcalona spain I lost now nicely http://marlowjva.com/cialis-tabs/ spots base other less whole cheap erectile dysfunction drugs your days product http://esmusic.dk/viagra-pfizer-price/ easy. everyday www.pompesbfr.com sky pharmacy viagra routine a Designer.

tutunul și parțial etnobotanicele, ura face ravagii printre

Read More

Lupta cu adolescența

Posted on Jul 4, 2013 | 3 comments
Lupta cu adolescența

Intră pe ușă, cu muzica-n urechi, zâmbind tâmp spre reverii inaccesibile nouă, prea zombificații părinți, care nu știu și nu înțeleg nimic. Tu le spui ușor timid, ușor agresiv, „N-ai dat bună ziua”. Dacă răspund, vor spune ca au zis dar nu auzi… Tu oftezi frustrat și-ți vine să vorbești în pungă.

Cum să ne separăm? Cum facem doliul copilului dulce, zâmbitor și agățat de fustele noastre? A dispărut cu totul. L-au furat extratereștrii. Are sâni deja și vrea lenjerie intimă. care să nu mai fie de „copil” Te întrebi îngrijorată dacă totuși nu e prea devreme să discuți despre sex, protecție, sentimente… Parcă a-i amâna, parcă nu e totuși „suficient de mare.”

Un alt univers, amenințător și gălăgios, se cască periculos pe lângă casă, cămin și rutina de ani de zile in care strigai, „Te-ai spălat pe dinți? Acum treci la nani”.

E sâmbătă și a plecat în Centrul Vechi. La știri vorbesc despre clădiri care pică apocaliptic în capetele ameține ale adolescenților bezmetici. Te sperii, dai telefon și nu-ți răspunde, te juri că nu o mai lași ever acolo. Dar știi și tu și ea că se va renegocia totul sâmbata viitoare.

Se grăbesc atât de tare, explorează atât de mult și refuză cu îndârjire să citească.

Te trezești aproape bâtrân, speriat nițel de schimbările care ți-au furat copilul. Faci apel la toate raționalizările posibile. Și noi am fost așa, e normal, trebuie să devină autonom, trebuie să renege totul pentru a se putea construi pe sine, ca individ separat de fusta și mustața tatălui. Ok. Dar e o pierdere, o durere, un doliu de făcut. Și pentru noi și pentru ei.

Sfaturi? Fii înțeleaptă durerea mea… E tot ce putem face, să învățăm cu noduri cum să ne raportăm la ei ca la aproape-adulți, ca la oamenii ce încep să devină. Să le dăm încredere, să le acceptăm alegerile, erorile, eșecurile, frustrările, fricile, sperând că ceea ce am pus acolo va răsări… Dar doare, mamele și tații, chiar și cei cu pretenții de înțelepciune, spun „Auci!”

Read More

Se poartă valoarea morală precum Vuittonul pe Dorobanți!

Posted on Feb 27, 2013 | 0 comments
Se poartă valoarea morală precum Vuittonul pe Dorobanți!

Am citit recent un glorios catharsis în direct (Monoparentalitatea… blabla),  publicat și șters, aproape concomitent, la Adevărul pe site, cu un autor cunoscut în cercul său intim; apoi m-am ciocnit violent de un titlu al lui Radu Preda, care acuza generic – dar aproape academic – Perverșii! Soacra mea avea o vorbă – că deh, nu-i nativă în limba română – zicea Perversioniștii… Dar râdeai, că avea umor.

Read More

Mi-e dor de cântec de cocoși

Posted on Feb 4, 2013 | 5 comments
Mi-e dor de cântec de cocoși

E seară și cocoșii cântă, bunica se pregătește de culcare … își spune rugăciunea, trebuie să o spun și eu… o fac, dar trag cu ochiul la ea și mă minunez de cât de lungă este a ei. Eu trebuie să spun doar „Înger, îngerașul meu”… Mi-e dor de pădurea de la marginea răului… răul e mic, apa abia ajunge  la glezne. Pădurea nu are iarbă, doar pâmânt cleios, bătătorit… e ca un linoleum… merg desculță pe lângă bunica, nu vorbim,  ne cufundăm în zgomotele pădurii și liniștea dintre noi.

E vară, peste tot se aud insectele. Iarba e înaltă; stau întinsă pe spate și văd în norii de deasupra fețe, chipuri, cai, balauri… Aș vrea să fiu înger doar pentru o zi, să pot țopăi din nor în nor, dar dacă au gust de vată de zahăr? Atunci țopăi sau mănânc la infinit?

Am mai crescut, nu știu de ce dar nu mă mai duc atât de des la bunici. Bunicul a murit. Nu l-am văzut, nu am fost acolo. Mi-e dor de buna dar îmi  place să stau acasă. E orașul meu. De câte ori mă întorc cu trenul aștept cu nerăbdare să ajungem la Chitila; peste tot sunt maghernițe, construcții de tablă ruginite, nici țipenie de om, nimic… dar eu am fluturi în stomac, ajung „acasă”… Iubesc  Gara de Nord, îmi plac peroanele largi și toate pătratele alea de pe jos, sunt atât de aliniate!

Acasă, vara, străzile sunt amorțite, înmuiate de căldură. Mă amuză urmele de toc pe care femeile le lasă în asfalt. Nu știu ce înseamnă „traffic jam” cred că dacă adunai toate mașinile din București pe Calea Victoriei tot nu reușeai să faci un blocaj decent.  Nu prea sunt mașini, doar tramvaie vechi și autobuze în care miroase a benzină. Urăsc să merg cu autobuzul. Doar cu tramvaiul.

Am un leu, fug la chioșc să beau sirop. Gustul ăla… Mi-e dor… aromă vagă de căpșuni, mulți bulburuci care-ți înțeapă limba, gura care înghite lacomă în căutarea căpșunii și a frigului ascuns în pahar. Gata, s-a terminat, l-am băut dintr-o răsuflare. Dacă aș avea zece lei, aș bea zece pahare? Cred că da.

Înapoi la cocoși. Întrebare nesatisfăcută de nici un răspuns… Cum știu cocoșii cât e ceasul? De ce cântă mereu la oră fixă?

Read More

Cu frică, înainte!

Posted on Dec 13, 2012 | 6 comments
Cu frică, înainte!

Frică de boală, relație, singurătate, de viitor, trecut, prezent, frică de eșec, invidie, dorințe, vise, frica de necunsocut, de banalitate, de inutilitate, frica noastră cea de toate zilele.

Frica ne ajută să nu punem degetele pe caloriferul încins, dar  în cantități excesive ne împiedică să trăim, să zâmbim, să explorăm, să cunoaștem sau să ne cunoaștem. În schimb, o frică bine temperată ne ajută să înglobăm experiența, în toate formele ei. Frica o găsim peste tot. Este precum clasa politică: detestabilă dar necesară.

Acest disprețuit sentiment ne menține în viață. De când e omul, și mă refer la preistoria devenirii, a fost mai important să nu fim mâncați decât să mâncăm, cum spunea tovarășul Bowlby; așadar, a rămâne în viață a fost un prim pas din care au decurs ceilalți, inclusiv tehnologia Apple.  Frica păzește bostănăria ! spune țăranul român – aici nu mă mai refer la politicieni.

Și atunci ce-i curajul? Absența fricii? Nicidecum. Cred că diferența între un așa zis laș și un curajos este doar managementul fricii. Modul în care reușim să ținem în hățuri trăirile ce ne invadează atunci când ne confruntăm cu situații în care ne simțim amenințați. Paradoxal, pe măsură ce începem să gândim frica, să-i dăm o formă, un conținut, să o așezăm într-o metaforă cu care să putem comunica despre, să o atingem, imediat începe să diminueze în intensitate; se așează cuminte la picioarele noastre făcând loc unui sentiment mai confortabil, de relativă siguranță.

Ce-am fi fără fricile noastre? Neînfricați? Nicidecum. Am alerga bezmetic precum moluștele fără cap, izbindu-ne mortal de primele obstacole. Am fi dispărut de mult ca specie. Pământul  nici măcar nu și-ar fi adus aminte că am călcat pe scorța sa neatinsă de poluare. Pruncii ar fi sărit zburdalnic din brațele păroase ale mamei neandertaliene, șeful de peșteră ar fi călcat pe coadă vreo orătanie preistorică care l-ar fi înghițit pe loc, oamenii ar fi preferat să stea singuri ca să nu împartă nimic iar votul uninominal nu ar fi fost niciodată descoperit.

Așa încât, dragii mei, frica este structurantă și generează viață lungă, doar excesul ne poate afecta grav sănătatea și buna dispoziție.  Dar nu știm deja că excesele, ca și succesele, trebuiesc gestionate cu tandrețe?

Read More

La o cafea

Posted on Nov 14, 2012 | 1 comment
La o cafea

Şedeam pe fugă, dacă pot spune aşa, la o cafenea în mall Baneasa. Doi cetăţeni de naţionalitate incertă, zorbeau zgomotos din niște pahare înalte ceva ce putea fi foarte bine zeama din tigaia în care ai prăjit cârnați și ai turnat detergent de vase, sau niște frape, cu ness sau cu chestii dintr-astea prea puțin clare. Eh, nu-i deloc  relevant drinkul din pahar.

Unul dintre ei, așa mai musculos, cu un prezent colacel abdominal ce sperăm cu justă îndreptățire să se transforme într-o impozantă burtă, ridică autoritar mâna, pocnește din degete spre fata care ne servea amabilă pe toți și bâțâind necontrolat din picior zice: „Cerut brhgasamsd – nu se auzea prea bine – cu înhghețat, aici e gheaț, hm?!” Fata răspunde amabil că așa a cerut, el se înroșește vag, se crispează și, sigur pe el precum Antonescu la Cotroceni, începe să o certe pe tânăra Izaura de parcă o crescuse din propria sudoare cel puțin 15 din cei 20 de ani pe care-i avea.

Irelevant a cui e vina. Și dacă avea dreptate tot îți venea să-i plătești băturua și să-l rogi frumos să plece spre minunatul tărâm din care-și trăgea obârșia, în brațele mamicii care-l legănase într-o limbă în care respectul pentru celălalt nu există. Acest tânăr Goe, ex-pat al unei țări necunoscute, părea că a pus stăpânire pe mall, pe oameni și pe atenția tuturor.

Ce satisfacție măruntă și neclară și-o extrage el din muștruluiala zgomotoasă a unei angajate de la cafenea ? Cât de nesigură trebuie să-i fie bărbăția? Tot ce conta era ca noi, observatorii să vedem că El are dreptate, că El știe să vorbească românește, că El e stăpân pe situație și nu se lasă „păcălit”… Și ce faci cu această dreptate? Primești bonus încă o cafea? Când învățăm că nu-i deloc suficient să avem dreptate? O dreptate aruncată brutal în fața celuilalt, o dreptate urlată, țipată, doi bani nu face…. părerea mea…

Read More

De frică sau de drag?

Posted on Sep 11, 2012 | 3 comments
De frică sau de drag?

Suntem din ce în ce mai copleșiți de îndemnul „Viață sănătoasă.” Să nu mâncăm grăsimi, euri, să nu bem, să nu fumăm, să nu vorbim urât, să nu ne enervăm, să nu sedentarizăm, pentru că vom muri mai repede și vom fi cu mult mai urâți.

Ceea ce nu funcționează în mesajele despre viața sănătoasă este tocmai voalata amenințare cu pedeapsa supremă: îmbătrânirea prematură și moartea subită. Ca un părinte mustrător, lumea exterioară ne dojenește cu indexul erect pentru presupusele excese la care ne dedăm cu voioșie în mai scurtul sau mai lungul periplu pământean.

Întrebare: ascultă copiii mai bine de frică sau de drag? Frica de pedeapsă sau dragul de tine și ceilalți? Dacă punem întrebarea așa, răspunsul pare simplu și mai naște o întrebare: de ce e atât de greu să ne îndrăgim? Cine ne-a învățat pe noi că suntem răi și neascultători, că nu facem lucrurile așa cum trebuie?

Între un om ce trăiește sănătos de frică și un „moderat” ce se acceptă și îndrăgește nu știu care va trăi mai mult dar sunt absolut convinsă că cel din urmă va trăi cu mult mai bine… Așadar zic și eu cu ghilimelele de rigoare „Să trăiți bine!”

 

Read More