Despre Flacăra Violet sau beția rațiunii

freestyle_20080210_038

Acum câteva zile, mă sună o bună prietenă și pe un ton revoltat-glumeț îmi povestește cum i-a recomandat medicul ei vechi să intre pe nu știu ce pagină de internet unde nu știu ce savanți vopsiți făceau nu știu ce vrăjitorii karmice și spirituale care îți „vindecau” aura și destinul, istoria personală prezentă și viitoare,  finanțele ce va să vină și, probabil că la cerere, chiar și aerul condiționat.

Acum este adevărat că există în universități, în programele masterale dedicate psihoterapiilor, și cursuri de para-psihologie, dar acesta nu este un argument pro ci un aspect sensibil jenant al programelor respective.

Este adevărat și faptul că în mass-media, flacăra violet a devastat deopotrivă mințile cititorilor, protagoniștilor și autorilor de articole. De asemenea la televiziuni, dincolo de banalul horoscop, găsim cu toptanul emisiuni para, pe internet am găsit ceva și mai hilar, un „psihoterapeut astral”, e ca și când am vorbi despre matematicianul plugar sau câtăreața mută.

Dincolo de toate acestea nu ne putem sustrage unei întrebări pertinente: Dacă sunt înseamnă că avem o cerere în acest sens, o anumită apetență pentru miraculos și fantastic.

Toate etapele din dezvoltarea noastră nu sunt șterse cu buretele; după ce trecem de prima tinerețe ea nu dispare, se depozitează în interiorul nostru, în straturi fine, toate experiențele, emoțiile și dorințele. De-a lungul copilăriei trecem printr-o etapă în care magicul ocupă un rol central, o vârstă la care dacă apare un elefant roz de după colț, nu numai că nu te miri ci te poți bucura din plin de minunata priveliște. La ce servește? La vârsta respectivă servește dezvoltării, la vârsta adultă servește evadării din angoasa pe care ne-o produce acea zdravănă felie de futilitate și absurd din tortul existențial. Părerea mea.

Oamenii se apără cum pot, unii aderă la teorii conspiraționale, alții la credințe oculte și violete, alții devin alcoolici sau narcoleptici, dar absolut toți caută sensul. La un moment dat mi s-a părut că l-am găsit și mi-am spus că poate  sensul înseamnă să învățăm să tolerăm futilitatea și absurdul ca făcând parte din cotidian și existență, că durerea și catastrofele nu apar karmic și organizat în viața noastră și scapă oricărei forme de control, că sunt generate de microgesturi, microadevăruri, microtraume; lucruri microscopice construiesc universul, nu? Controlul este iluzia și promisiunea seductivă de a putea aranja sau rearanja timpul care nu s-a scurs încă…

Etichete

Lasă un răspuns

*

Vezi peste 500 de modele de Lenjerii de pat