Să căutăm vinovații!

freestyle_20080210_032

În majoritatea disputelor iscate între bipezii umanoizi, indiferent de vârstă, sex, tip de relație, culoarea pielii sau mediile culturale, dincolo de școală făcută sau nefăcută, cărți citite sau principii morale,o mare parte a gâlcevei presupune găsirea vinovatului! Cine e vinovat, să-mi spuneți imediat!

Și aici se rupe filmul. De tot, iremediabil. Se aduc argumente pro și contra, se acuză și se dezvinovățește, se ard torțele dreptății ca în noaptea vrăjitoarelor. Când vorbim despre vinovați atunci vorbim și despre victime, despre cel care a făcut tot și nu a fost înțeles, apreciat, ajutat. Curios este și faptul că victima își justifică propriile agresiuni ca o contra-reacție la vinovatul de facto, păi nu? Adică, vine bărbatul beat acasă, ea îl ceartă, mai mult sau mai puțin agresiv, el o pocnește și spune „Dacă nu mă lași în pace?” sau mama îi cârpește copilului o zmetie după care care-i spune „Vezi? E vina ta, mă scoți din minți!”

Cine acuză se scuză, zice o vorbă. Nu dau exemple politice că îmi scade tensiunea și eu țin la mine însămi, dar, observați câtă nevoie de vinovați au cei cu musca pe căciulă? Dacă într-o oarecare zi adolescentul e ceva mai revendicativ decât a fost în ultimele săptămâni să fiți siguri că a fumat sau a încercat vreo limită neortodoxă. (Sfat: nu-l luați la întrebări dar fiți ceva mai atenți). Dar și mai târziu în viață păstrăm, mai mult sau mai puțin, funcție de putințele personale,  astfel de modele de funcționare implicită și involuntară.

Poate că-i mai sănătos să ne spunem sau să-i spunem „Te urăsc că mă frustrezi!” decât să-i explicăm academic sau laic că e vinovat de nefericirea noastră. În primul caz suntem în contact cu sentimentele noastre și avem șansa să ne așezăm strâmb și să judecăm drept. Ce-i cu frustrarea asta? Are legătură cu situația prezentă sau așa mă frustrez eu când ceilalți sau mediul nu-mi satisfac nevoile? Cât de pertinente sunt cererile mele? Cât de fragilă este limita la care traduc indisponibilitatea celuilalt în „nu-ți pasă de mine”? Dar ăla de ce e indisponibil, ce se întâmplă cu el?

În al doilea caz procedăm precum copilul care se tăvălește pe jos în fața raftului. Dacă nu-mi dai jucăria înseamnă că nu exist pentru tine. Evident că-i o metaforă. Bipezii adulți elaborează sofisticat despre toate aceste lucruri. Adică: ție nu-ți pasă de mine, nu mă bagi în seamă, nu-mi dai ce mi-ai promis când m-ai luat, etc. etc.

Să nu uităm că atunci când suntem foarte furioși e ceva în noi care se cere explicat, înțeles sau reînțeles. Este mai mult vorba despre noi decât despre celălalt. Și nu vorbim de răutate ci de suferință. Este propria noastră suferință care se cere înțeleasă, pentru a câta mia oară? Uneori avem șansa să înțelegem și atunci creștem, ne înțelepțim, alteori nu.

Etichete

Lasă un răspuns

*

Vezi peste 500 de modele de Lenjerii de pat